Pastile pentu suflet

În această carte curajoasă, Dieter Mulitze își asumă provocarea de a trata problema modului în care știința psihiatriei a ajuns să abordeze taina personală a naturii suferinței umane. După cum arată autorul, este un act reducționist de mare calibru faptul de a trece „de la vindecarea sufletelor la repararea creierelor.” Este un mare pas reducționist faptul de a privi natura ființei umane dintr-un punct de vedere strict antropologic, omițându-se efectiv orice trimitere la misterul uman al creării noastre „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

Fiind creștin, autorul acceptă din toată inima ideea că teologia ocupă un loc central în orice discuție referitoare la condiția umană, deși cultura noastră seculară caută să ocolească orice discurs referitor la relația dintre Dumnezeu și umanitate. Domeniul psihiatriei este cu deosebire vulnerabil la reducționism, posedat fiind de intenția de a-și conferi respectabilitatea dreptului de a se numi „știință”, în loc să se lase prins în jocul tensiunii dintre misterul religios și materialismul științific. Faptul ne amintește de alegerea făcută de Sigmund Freud, care, prin concentrarea asupra dimensiunii sexuale a vieții, a căutat să-și păstreze cel puțin aparența de „științificitate”, în loc să se lase antrenat în subiectivitatea sinelui relațional.

Disprețul cu care oamenii de știință tradiționaliști privesc astăzi caracterul „științific” al psihoterapiei se poate extinde mâine și asupra unei părți importante din domeniul pe care psihiatria îl consideră deocamdată științific. Informația vastă pe care Dieter o deține în legătură cu o serie de probleme, cum ar fi dezechilibrele biochimice ale creierului, etichetările psihiatrice și natura testării medicamentelor de către companiile farmaceutice, indică o criză în ascensiune a credibilității profesionale. Numeroasele sale trimiteri la istoria psihiatriei se reflectă negativ asupra pedigriului acestei „științe”.

Educat în știința geneticii, Dieter vorbește din exteriorul profesiei psihiatrice, dar totuși cu rigoarea și logica științifică a științei „autentice”, punând la îndoială multe dintre asumpțiile profesiei psihiatrice. Așadar, el nu scrie ca un om nemulțumit din interior, frustrat de propria sa carieră. Dimpotrivă, el abordează lucrurile în mod obiectiv, scoțând la lumină conflictele de interese, relația dintre pacient și rentabilitatea activității sau chiar dintre demnitatea umană a pacientului și interesele profesionale implicate în actul medical. Este acel gen de dezvăluire care va deschide calea spre scoaterea la lumină a intereselor particulare existente și în alte profesii, pe măsură ce asumpțiile societale sunt din ce în ce mai adânc examinate în mediul postmodern, dat fiind faptul că psihanaliza nu mai este un instrument monopolizat de terapie, ci unealta unui scepticism în creștere în societatea noastră.

Totuși, Dieter nu scrie de pe poziții sceptice, ci ca un credincios creștin. El practică ceea ce predică, participând la activitatea plină de compasiune de îngrijire și vindecare a sufletelor. Slujirea sa este dedicată „slujirii prin rugăciune”, pentru a demonstra puterea Duhului lui Dumnezeu, în Numele lui Isus, de a-l elibera pe omul robit emoțional și de a oferi vindecarea relațională unor persoane profund rănite. Așadar, relatările individuale ale oamenilor pe care el îi iubește cu dragostea lui Cristos reprezintă o mărturie vie a puterii rugăciunii făcute în folosul lor. Aceasta este probabil însușirea unică a acestei cărți.

Și alți savanți au criticat și mai critică încă această criză a credibilității din „știința” psihiatriei, pentru că există încă din anii 1970 un cor în creștere al celor nemulțumiți, atât din surse creștine, cât și seculare. Dieter are însă curajul moral de a afirma, împotriva compromisului multora dintre creștini, că prezența lui Isus Cristos în viața multor suferinzi este mai eficientă decât tratamentul medicamentos impersonal, pe care mulți au ajuns să-l îndure. Ne aflăm în fața unei provocări îndrăznețe, asemănătoare întâlnirii dintre David și Goliat, pe care mulți o vor respinge fără măcar a răsfoi această carte. Eu însă te îndemn să citești cu mintea deschisă, așa cum am făcut și eu; să citești și să decizi tu însuți dacă se aude sunetul adevărului în mărturiile acestor suferinzi.

G. K. Chesterton a observat că, dacă lumea nebună este întoarsă cu susul în jos, atunci singura modalitate de a o vedea corect este să stai în permanență cu capul în jos. Dieter întreprinde ceva de felul acesta, pentru a ne ajuta să ne eliberăm de spălarea creierului operată de profesioniști. Miza aflată în joc este cu adevărat mare, și anume, nu mai puțin decât viitorul rasei umane. Va rămâne demnitatea umană protejată de misterul iubirii lui Dumnezeu față de noi sau ne vom vinde dreptul nostru religios dobândit prin naștere în schimbul așa-zisului „progres științific secular”?

James M. Houston, D.Phil.
Director fondator al Regent College și
Profesor emerit de teologie la
Regent College, Vancouver, BC